Iarna e-un joc carunt
Joc ce ne costa mult
Nu e cu play-back
N-ai cum sa mimezi,
Pe scena albei ierni
Suntem actori eterni
Jucand tacerea marilor zapezi.
Sunt pretutindeni urme de dihanii,
S-au lustruit talpicele la sanii,
Si viscolul pe toti ne-a refacut.
Avem acum o alta-nfatisare
De-un alb scanteietor care ne doare
Si clopoteii urca din trecut.
Atat de-ar fi si-ar fi destul pe lume,
Sa intri in ninsoare fara nume,
Si sa te scoli batran si troienit
Cand cerul peste tine se rastoarna
Din alb de oase pana-n alb de iarna.
Cantand sa te retragi in infinit.
Mereu pe viu, mereu cu ochii-n lacrimi,
Mereu intre idei, uitari si patimi,
Sa nu fim robi mortalului atom,
O iarna cat copilaria noastra
Vindecatoare, blanda si albastra,
O iarna ca un cer de ochi de om.
(1979)