Jos, sub nucul urias,
Gruia adormise –
Doarme ca un copilas,
Leganat de vise.
Palosu-i atarna-n cui,
Aninat de-o craca;
Murgul paste-n voia lui,
De urat sa-i treaca.
“Scoala, Gruio, drag copil,
Scoala, Gruio draga!
Au nu vezi cum vin tiptil
Turcii si te leaga?
Turcii vin si-aduc cu ei
Funii de matase,
Funii rasucite-n trei
Si-mpletite-n sase…”
Bate vantul catinel,
Pletele-i mangaie –
Turcii se-ngrozesc de el,
Strang de capataie.
Bate vantul mai avan,
Pletele-i zburleste;
Turcii plang: “Aman! Aman!”
Gruia se trezeste.
“Mai, dar greu ce-am fost dormit,
Zice si se mira.
Ori paiangeni au venit
Si ma invelira.
Ia sa misc putin din mani,
Poate m-oi desface –
Alelei, pui de pagani,
Nu veniti incoace?…”
Sar franghiile in trei
Si plesnesc in sase,
Turcii fug ca vai de ei,
Fug cu moartea-n oase.
Salta Gruia si – hai-hui! –
Sus pe cal se-arunca,
Clocota pe urma lui
Sapte vai si-o lunca.
Surpa Gruia schelele,
Coborand la vale –
Turcii-si pierd giubelele
Si papucii-n cale.
Dunarii fac turcii vad,
Trasnet este Gruia.
Sapte popi la Tarigrad
Canta: “Aleluia!”